Pizza Sibiu
Menu

Arhiva evenimente

Atelierul lui Mos Craciun Sibiu 2012

Târgul de Crăciun din Sibiu a fost deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Capitalei Culturale Europene si a ajuns cunoscut la nivelul întregii țări pentru amploarea și tradiția creată.

Atelierul lui Moș Crăciun

Atelierul lui Moș Crăciun va fi principalul punct de atracție al celor mici. După succesul Făbricuței de Cadouri de la ediția precedentă, Atelierul lui Moș Crăciun va fi amenajat într-o căsuță mai mare și va fi compus din trei ateliere tematice, și anume atelierul de brutărie, de pictat turtă dulce și de făcut lumânări

O nouă căsuță pentru iesle

Ieslea deosebită din lemn va fi amplasată într-o nouă căsuță, mai mare, și cu un loc special pentru animale vii, pentru a reda cât mai fidel scena nașterii Domnului. Iar copiii vor avea acces în țarcul de animale.

Scenă specială pentru colindători

Pe lângă scena principală unde se vor desfășura, ca în fiecare an, concertele artiștilor și corurilor, în apropierea ieslei va fi montată o scenă de dimensiuni mai mici, dedicată special grupurilor de colindători. Scena va fi amplasată în apropierea bradului și va fi deschisă oricărui grup ce dorește să colinde sibienii.